EXCLUSIV | Sindicalist: „La tramvaiele Imperio, este omerta ca la Otokar. Sunt foarte multe defecțiuni”. Șef STB: „Așa e când pleci de pe Dacia 1300”

EXCLUSIV | Sindicalist: „La tramvaiele Imperio, este omerta ca la Otokar. Sunt foarte multe defecțiuni”. Șef STB: „Așa e când pleci de pe Dacia 1300”
Publicat: 08/06/2023, 08:00

Florin Ivan, președintele Asociației Profesionale a Transportatorilor (APT) și membru al Sindicatului STB, a spus, pentru Gândul, că la noile tramvaie Imperio Metropolitan care circulă în București s-ar fi înregistrat până acum foarte multe defecțiuni, îndeosebi la sistemul de frânare. Șeful Societății de Transport București (STB), Adrian Criț, susține însă că problemele sunt minore și lasă de înțeles că vatmanii ar fi de vină, pentru că „au condus Dacia 1300, iar acum au ajuns pe Mercedes”.

La șase luni de când au început să circule în București, încă mai sunt controverse legate de noile tramvaie Astra Imperio, produse la Arad.

Sindicalistul Florin Ivan afirmă că, până în prezent, s-au înregistrat foarte multe probleme la aceste vehicule.

„Sunt foarte multe defecte, zilnic, despre care nu se comunică. Este și aici, la tramvaiele Imperio, o omerta, la fel ca la autobuzele Otokar. De când au fost aduse și până în prezent, cred că au ajuns la o mie de defecte. Sunt tot felul de probleme, în primul rând la sistemul de frânare. La un moment dat, un tramvai a rămas blocat pe frânare și nu putea fi tractat. Fac și niște zgomote la boghiuri de zici că se rup”, a spus Florin Ivan, pentru Gândul.

„Ei le aruncă în spatele vatmanilor sau pe infrastructură”

Sindicalistul susține că vatmanii sunt scoși responsabili pentru defecțiunile tramvaielor.

„Ei le aruncă în spatele vatmanilor sau pe infrastructură, niciodată nu este de vină Astra. Pe de altă parte, cei de la Astra spun că vatmanii nu au fost instruiți, și într-un fel au dreptate, băieții nu au fost pregătiți înainte să urce pe aceste tramvaie”, a adăugat Florin Ivan.

Șeful APT afirmă că vatmanii ies neasigurați pe tresee.

„Vatmanii ies neasigurați, cu tramvaie de două milioane de euro. Deja au fost incidente grave și vor trebui să plătească ei zeci de mii de euro. Ar trebui să li se facă asigurări Casco”, mai spune Florin Ivan.

Șeful Societății de Transport București, Adrian Criț, îl contrazice pe sindicalist și afirmă că incidentele „se situează în limite”.

„Eu vă garantez că aceste tramvaie au foarte puține defecte și se situează în limitele date în contractul semnat cu furnizorul. Vedeți tramvaiele cum circulă, sunt pe teren. Câteodată, sunt ceva probleme, dar nu întotdeauna din cauza producătorului. Așa e când pleci de pe Dacia 1300 și ajungi să conduci Mercedes. Dar cred că ușor, ușor, vom avea și experiență și ne vom obișnui să folosim niște vehicule noi și mai performante. Iar dacă au fost probleme, nu au fost de amploare, a fost o siguranță sărită sau chestiuni minore”, a spus Adrian Criț, pentru Gândul.

Tramvaiele Imperio costă 200 de milioane de euro

Tramvaiele construite de societatea Astra Vagoane fac parte dintr-un lot de 100 de exemplare pe care le-a achiziționat Primăria Municipiului București, cu fonduri europene. Valoarea proiectului este de aproximativ 200 de milioane de euro.

Imperio Metropolitan are o lungime de 36 de metri, o lățime de 2,4 metri și o înălțime de 3,6 metri.

Vehiculul este realizat din oțel și cântărește 47 de tone, acesta a fost proiectat pentru a atinge o viteză de până la 70 km/h. De asemenea, tramvaiul are o capacitate de 322 de locuri, dintre care 56 sunt scaune.

În jurul acestor tramvaie a fost un întreg scandal. După ce au fost cumpărate, tramvaiele au stat, anul trecut, luni de zile în depouri, pentru că Primăria Capitalei a refuzat mult timp să semneze recepția acestor vehicule, care ar fi venit cu motoare cu capacitate mai mică față de cea din caietul de sarcini.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Autobuzele Otokar au la „bord” peste 26.000 de defecțiuni, iar mentenanța este „în pană”. „Nu mai aveau frânare, plăcuțe”

EXCLUSIV | Șeful STB, după dezvăluirile Gândul legate de societatea care face mentenanța Otokar: „Sunt probleme. Reviziile și intervențiile nu sunt făcute conform contractului” | VIDEO

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Căldură record în capitala Indiei! Au fost 50,5 grade Celsius
×